Îmbinarea corectă a conceptelor de design interior într-un apartament și a soluțiilor de arhitectură de interior are ca rezultat locuințe armonioase și potrivit elaborate, astfel încât spațiul să fie confortabil, estetic plăcut și util.
Stilul minimalist sau așa-zisul design interior modern minimalist se manifestă prin culori echilibrate, jocuri geometrice, linii perfecte, influențe de fusion și prezențe eclectice. În plus, are drept scop să pună în prim plan funcționalitatea și confortul, astfel încât se numără printre cele mai populare stiluri în design interior. Totul e în armonie, iar spiritul liber se simte impecabil în fiecare încăpere. Chiar dacă paleta cromatică ține de o gamă relativ îngustă, aceasta nu obosește ochiul și nu creează senzația de greutate vizuală și estetică.
Corpurile de iluminat completează perfect designul de interior al casei, oferind nu doar funcționalitate, dar și confirmarea a faptului că elementele simple sunt o demonstrație evidentă a bunului gust. Spațiile de depozitare sunt camuflate elegant fără a forma bariere sau a încărca spațiul. Mobilierul cu design minimalist, dar unic, se încadrează în întregul concept în cel mai organic mod, astfel încât să păstreze funcționalitatea.
Materiile prime dominante și complementare la arhitectura de interior a acestui apartament sunt betonul, lemnul, textilele și sticla, elemente ce au fuzionat într-un apartament cu spirit urban chic, perfect pentru cei ce apreciază libertatea și spiritul practic. Traiul zilnic într-o astfel de locuință modernă este plăcut și confortabil, grație faptului că toate lucrările efectuate sunt direcționate spre suplinirea avantajelor și scoaterea în evidență a zonelor funcționale inerente spațiului.